Nu i-a venit să creadă. Cătălina Antal, prima concurentă de la Cântă acum cu mine cu punctaj maxim


	Nu i-a venit să creadă. Cătălina Antal, prima concurentă de la Cântă acum cu mine cu punctaj maxim
Autor: Dan Brumar
Data: 04 Martie 2019

Cei 100 au fost uimiți, dar nici ei nu i-a venit să creadă ce bine a cântat. Cătălina Antal a oferit un moment de magie, duminică seară, pe scena de la Cântă acum cu mine. Tânăra din Onești, studentă în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, nu promitea mult în momentul în care a intrat pe scenă. Jurații s-au îndoit de ea și de faptul că ar putea crea un moment artistic care să se apropie de perfecțiune.

Iată că jurații se mai înșală. Piesa ei, Whats Up4Non Blondes, a fost interpretată impecabil, fapt care a determinat-o pe Loredana Groza să exclame:

„Fata asta cântă de zici că are un izvor de lumină care iese din ea. Sunt mândră că ești prima care a luat punctaj maxim și care i-a ridicat pe acești 100 de pretențioși în picioare. Ești fenomenală”, i-a spus Lori.



Cătălina Antal a început să studieze muzica la vârsta de 17 ani, la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. S-a înscris la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, după care a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București.

Are și experiență de teatru, fiind distribuită în spectacolul „Visul unei nopți de vară”, în regia lui Radu Ifrim, jucat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

A avut ocazia să joace și în spectacole de operă precum „Povestea micului Pan” și „În principiu, femeile mor”.

Cătălina Antal merge direct în finala de la Cântă acum cu mine, după ce a reușit să-l învingă la duel pe Valentin Dinu (fost concurent la Românii au talent). Acolo se va întâlni cu Andra Botez, a doua concurentă care i-a convins pe toți cei 100 de specialiști de la Cântă acum cu mine că este artistul complet pe care ei îl caută. 
 

FULLSCREEN
Nu i-a venit să creadă. Cătălina Antal, prima concurentă de la Cântă acum cu mine cu punctaj maxim
  • /

ȘTIRI SIMILARE

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO