Loredana Căvășdan a descoperit o energie specială la Cântă acum cu mine


	Loredana Căvășdan a descoperit o energie specială la Cântă acum cu mine
Autor: Dan Brumar
Data: 11 Februarie 2019

Cei care ați urmărit primul sezon Vocea României v-o amintiți pe Loredana, care l-a ales ca antrenor pe Marius Moga. Muzicianul a luat-o atunci „sub o aripă”, cum se zice, iar cei doi colaborează și acum. Pe deasupra, Lore e antrenor vocal pentru concurenții de la Vocea României. A acceptat să facă parte din ambițiosul proiect Cântă acum cu mine, iar acum ne spune primele ei impresii. Deci, Loredana, cum stau lucrurile până acum?

Cântă acum cu mine este oportunitatea prin care văd cum e de partea cealaltă a scenei. După experiența din primul sezon Vocea României, unde am concurat, e cel puțin incitant să fiu pusă în postura de specialist și să analizez momentele celor ce vin în fața noastră.” 

Care sunt așteptările tale? Ce crezi că vei vedea? 



„Sunt genul de persoană care se entuziasmează în momentul în care e o energie comună care se simte foarte puternic. Acest show are această energie și sunt sigură că va trece de sticlă și va ajunge la sufletul oamenilor. Cred că singura așteptare este ca cei de acasă să fie deschiși, așa cum am fost și noi în timpul filmărilor.”

Ce așteptări ai de la concurenți, ce anume te-ar convinge să te ridici și să dansezi pe ritmul impus de ei?

„Cred că fiecare în parte suntem unici și dacă la un concurent mă voi ridica pentru că mi-a plăcut energia lui, cum a umplut spațiul sau forța vocală, la alt concurent e posibil ca fix fragilitatea, vulnerabilitatea și naturalețea să mă convingă să apăs butonul. Nu e o regulă atât timp cât ești tu, sincer.”

Ce vei puncta? Vocea, energia, ritmul sau prezența scenică în ansamblu?

„Prin prisma faptului ca sunt singer/songwriter și vocal coach la Vocea României, e destul de previzibil de anticipat că vocea va avea o pondere mare în ecuația mea. Însă pachetul complet, mesajul livrat, prezența scenică, vor conta și ele cu siguranță.”

Ce sfaturi ai pentru cei care nu vor obține un punctaj suficient pentru a-i propulsa în finală?

„Îmi dau seama că fiecare dintre noi, cei 100, avem o responsabilitate foarte mare și probabil la un moment dat apăsarea sau neapăsarea butonului va ajuta sau nu parcursul unor concurenți. Da, poate fi o radiografie dură, însă mi se pare un punct bun de pornire pentru orice artist aflat la început de drum care dorește să afle părerea sinceră a celor 100.”

Intră în comunitatea noastră de Facebook și Instagram pentru a afla tot ce e nou la Cântă acum cu mine!

Vezi episoade in intregime pe

ȘTIRI SIMILARE

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO