Jean Gavril, despre Cântă acum cu mine: „Un show al sincerității și al diversității, uman și constructiv”


	Jean Gavril, despre Cântă acum cu mine: „Un show al sincerității și al diversității, uman și constructiv”
Autor: Dan Brumar
Data: 03 Februarie 2019

Deși nu e chiar un novice, Jean Gavril se simte ca la debutul lui în muzică. Emoții cu carul, pentru concurenți, nu pentru el, adrenalină la maximum și convingerea că la final totul va fi bine. Iată un om care a trecut prin nenumărate stări la filmările de până acum de la Cântă acum cu mine. Jean, care sunt primele tale impresii?

„Este practic primul meu pas în televiziune, și încă unul enorm. Fiind primul sezon al unui show foarte nou și diferit am avut șansa să arăt oamenilor și o altă latură a mea, cea vulnerabilă, dar și corectă. Încă am emoții pentru ceea ce am trăit și știu ca acesta este doar începutul”, dezvăluie artistul de 25 de ani.

Jean dezvăluie că e plăcut impresionat de tot ce se întâmplă în jurul lui și abia așteaptă ca show-ul să ajungă la PRO TV pentru ca toți românii să se bucure de el. 



„Vreau ca oamenii sa vadă și să înțeleagă numeroasele mesaje pozitive ce au fost transmise prin intermediul emisiunii. Am plâns, am râs și am rupt niște bariere importante ale societății. Un show al sincerității și al diversității, uman și constructiv.” 

Care e prima melodie care îți vine în minte și care te face să dansezi încă de la primele acorduri? Are o poveste piesa asta?

You always get what you give - New Radicals. Am iubit-o, cântat-o și dansat-o mereu, și ghici ce, este cântată și în emisiune!!! Îmi aduce aminte de numeroasele călătorii fără direcție pe care le-am făcut prin Europa. “We've got the dreamers disease”. 

Ce așteptări ai de la concurenți, ce anume te-ar convinge să te ridici și să dansezi pe ritmul impus de ei?

„Vreau să mă facă să simt că își doresc asta! Să mă facă să-i cred, și asta nu se poate întâmpla decât dacă intenția lor este una veritabilă și sincera. Vreau să-i văd cum își însușesc scena și mă fac să fiu doar un simplu spectator al momentului.” 

Ce vei puncta? Vocea, energia, ritmul sau prezența scenică în ansamblu?

„Voi puncta entuziasmul, feeling-ul și carisma, însă cel mai important - capacitatea de a transmite iubire și empatia.”

Ce sfaturi ai pentru cei care nu vor obține un punctaj suficient pentru a-i propulsa în finală?

„Să fie receptivi la criticile constructive pe care le vor primi. Noi, jurații, cu toții am fost pe scene și cunoaștem sentimentul și emoțiile prezente. Prin faptul că s-au conectat cu zidul în cadrul emisiunii, înseamnă că au preluat din energia noastră și că sunt deja cu un pas mai aproape de visul lor. Rock on baby și mult spor la muncă, ne vedem pe scene!”

Intră în comunitatea noastră de Facebook și Instagram ca să afli tot ce e nou la Cântă acum cu mine!

FULLSCREEN
Jean Gavril, despre Cântă acum cu mine: „Un show al sincerității și al diversității, uman și constructiv”
  • /

ȘTIRI SIMILARE

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO